Ma supar doar cand vreau eu

Un calugar era irascibil. Se supara foarte repede, aproape din orice. Desi se ruga neincetat lui Dumnezeu sa il scape de suparare, de fiecare data cand se ridica de la rugaciune, se mania pe unul dintre frati. La un moment a indraznit sa-I spuna lui Dumnezeu: "Doamne, nu te-am rugat eu sa ma scapi de suparare? De ce ma lasi sa ma cert cu fratii asa des?"

Dumnezeu i-a raspuns: “Cum vrei tu sa exersezi refuzul supararii fara materie prima? Nu mi-ai spus tu sa te scap de suparare? De aceea iti trimit mereu pe cineva, ca sa ai ocazie sa nu te superi chiar daca iti da motiv. Tu poti sa inveti sa inoti intr-un bazin fara apa? Tot asa este si cu raspunsul meu la rugaciunile tale! Numai tu esti stapan pe reactiile tale”. Calugarul s-a luminat si de atunci isi spunea mereu: "Ma supar doar cand vreau eu". Si asa a scapat calugarul de suparare.
 

Roadele cele dulci ale ascultarii

La un parinte batran a venit un tanar care i-a cerut sa-i fie ucenic. Dupa ce l-a refuzat de mai multe ori, pentru a-i incerca vointa si sinceritatea dorintei, cat si smerenia, parintele l-a primit. Vorbindu-i despre ascultare si puterea acesteia in dobandirea vietii celei inalte, parintele i-a cerut sa-i fagaduiasca ascultare deplina intru toate, iar mai apoi i-a randuit ucenicului un loc linistit spre petrecere.

Peste cateva zile, batranul a luat un toiag uscat, l-a infipt in pamant si i-a cerut tanarului sau ucenic sa-l ude zilnic, zicandu-i:

- In toate zilele sa-l uzi cu apa, pana ce va infrunzi si va face roade.

Fata de locul unde vietuiau ei, izvorul era atat de departe incat ucenicul trebuia sa plece dupa apa dis de dimineata, ca sa apuce sa se intoarca pana la lasatul serii. Timp de trei ani, ucenicul cel cu ascultare sfanta a facut ceea ce parintele sau ii ceruse, fara sa intrebe nimic, fara sa carteasca, fara sa oboseasca, si avand multa incredere in batranul sau.

Dupa trei ani, toiagul cel uscat al batranului a inmugurit, a inverzit si a facut roade. 

Batranul, luand fructe din acel pom, a impartit fratilor, in biserica, zicand:

- Luati de mancati, fratilor, acesta este rodul cel dulce al ascultarii !

IUBIREA VINE DE LA DUMNEZEU

Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. 

Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.  Intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a trimis Dumnezeu in lume, ca prin El viata sa avem.  In aceasta este dragostea, nu fiindca noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.  Iubitilor, daca Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, si noi datori suntem sa ne iubim unul pe altul.  Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita.  Din aceasta cunoastem ca ramanem in El si El intru noi, fiindca ne-a dat din Duhul Sau.  Si noi am vazut si marturisim ca Tatal a trimis pe Fiul, Mantuitor al lumii.  Cine marturiseste ca Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane intru el si el in Dumnezeu.  Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el.  Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta.  In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire.  Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai.  Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca.  Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau. (1 Ioan 4:7-21)