Conexiunea sufletului este rezonanţa dintre două persoane care reacţionează la frumuseţea esenţială a naturii celuilalt, dincolo de faţade, şi care se conectează la acest nivel mai profund. Această recunoaştere mutuală oferă catalizatorul pentru o alchimie puternică. Este o alianţă sacră care are ca scop să-i ajute pe ambii parteneri să-şi descopere şi să-şi realizeze cele mai profunde capacităţi. In timp ce conexiunea inimii ne permite să îi apreciem pe cei pe care-i iubim aşa cum sunt ei, conexiunea sufletului deschide o nouă dimensiune - îi vedem şi îi iubim pentru ceea ce ar putea să fie şi pentru ceea ce am putea să devenim noi sub influenţa lor. Asta înseamnă să recunoaştem că ambii avem un rol important de jucat în a ne ajuta reciproc să devenim pe deplin ceea ce suntem.
Cineva care ne iubeşte poate vedea adesea potenţialul sufletului nostru mai clar decât îl putem vedea noi. Atunci când se întâmplă aşa ceva, efectul este unul de catalizator. Aceasta invită, încurajează părţi adormite, nedezvoltate din noi să iasă la suprafaţă şi să se manifeste. într-adevăr, suntem cel mai adesea atraşi de cei care simţim că ne vor face "să trăim şi să murim cu mai mare intensitate... Sufletele pereche se recunosc unul pe altul", aşa cum spunea scriitoarea franceză Suzanne Lilar. O conexiune a sunetului nu numai că ne inspiră să ne extindem, dar ne şi obligă să înfruntăm ceea ce stă în calea expansiunii.
Sufletul, în sensul în care folosesc eu cuvântul, nu este menit a indica o entitate metafizică care trăieşte în mod misterios în trupul nostru, ci un mod unic, individual pe care fiinţa noastră îl manifestă în noi, prin noi, ca noi. Sufletul este un mod de a vorbi despre elementul uman din noi - acea sensibilitate vie care curge adânc în noi, adesea resimţită ca un mod fluid, dar definit de a fi noi înşine, un sentiment de interiorizare. Aşa cum spunea Rumi, poetul Sufi, sufletul este "o bucurie atunci când simţim bunătatea, plânsul când suntem răniţi, o conştiinţă mai mare".
Atunci când ne vedem pe noi, ca identitate fixă - "Sunt o persoană fericită... O persoană tristă... Un căutător al lumii spirituale... Un supravieţuitor" - ne raportăm la noi indirect, printr-un concept de sine. Aceste este falsul eu, o imagine mentală a noastră, bazată pe experienţă. Dar în momentele în care suntem în legătură cu sufletul, noi ne vedem pe noi ca această fiinţă care trăieşte în acest moment. Aceasta este adevărata ta individualitate, modul nostru particular de a fi, care ne permite să ne conectăm la particularitatea unei alte persoane. Atunci când inima noastră este deschisă, putem iubi pe oricine la fel, dar atunci când sufletul nostru este implicat, iubim această persoană aşa cum nu mai iubim pe nimeni. Atunci când iubiţii se întâlnesc la acest nivel, vechile lor identităţi pălesc şi ei devin mai prezenţi ca Eu şi Tu.
In timp ce sufletul nostru se dezvăluie în moduri unice şi personale, rădăcinile sale se extind mai adânc decât mediul personal. La fel ca o picătură de apă care are tendinţa de a-şi găsi drumul înapoi spre oceanul care îi este sursa, sufletul are o dorinţă de se reconecta la locul de baştină, de a realiza esenţa profundă ca pe o prezenţă pură, deschisă.
Dragoste si trezire
psilogia sacra a cuplului de John Welwood
Cineva care ne iubeşte poate vedea adesea potenţialul sufletului nostru mai clar decât îl putem vedea noi. Atunci când se întâmplă aşa ceva, efectul este unul de catalizator. Aceasta invită, încurajează părţi adormite, nedezvoltate din noi să iasă la suprafaţă şi să se manifeste. într-adevăr, suntem cel mai adesea atraşi de cei care simţim că ne vor face "să trăim şi să murim cu mai mare intensitate... Sufletele pereche se recunosc unul pe altul", aşa cum spunea scriitoarea franceză Suzanne Lilar. O conexiune a sunetului nu numai că ne inspiră să ne extindem, dar ne şi obligă să înfruntăm ceea ce stă în calea expansiunii.
Sufletul, în sensul în care folosesc eu cuvântul, nu este menit a indica o entitate metafizică care trăieşte în mod misterios în trupul nostru, ci un mod unic, individual pe care fiinţa noastră îl manifestă în noi, prin noi, ca noi. Sufletul este un mod de a vorbi despre elementul uman din noi - acea sensibilitate vie care curge adânc în noi, adesea resimţită ca un mod fluid, dar definit de a fi noi înşine, un sentiment de interiorizare. Aşa cum spunea Rumi, poetul Sufi, sufletul este "o bucurie atunci când simţim bunătatea, plânsul când suntem răniţi, o conştiinţă mai mare".
Atunci când ne vedem pe noi, ca identitate fixă - "Sunt o persoană fericită... O persoană tristă... Un căutător al lumii spirituale... Un supravieţuitor" - ne raportăm la noi indirect, printr-un concept de sine. Aceste este falsul eu, o imagine mentală a noastră, bazată pe experienţă. Dar în momentele în care suntem în legătură cu sufletul, noi ne vedem pe noi ca această fiinţă care trăieşte în acest moment. Aceasta este adevărata ta individualitate, modul nostru particular de a fi, care ne permite să ne conectăm la particularitatea unei alte persoane. Atunci când inima noastră este deschisă, putem iubi pe oricine la fel, dar atunci când sufletul nostru este implicat, iubim această persoană aşa cum nu mai iubim pe nimeni. Atunci când iubiţii se întâlnesc la acest nivel, vechile lor identităţi pălesc şi ei devin mai prezenţi ca Eu şi Tu.
In timp ce sufletul nostru se dezvăluie în moduri unice şi personale, rădăcinile sale se extind mai adânc decât mediul personal. La fel ca o picătură de apă care are tendinţa de a-şi găsi drumul înapoi spre oceanul care îi este sursa, sufletul are o dorinţă de se reconecta la locul de baştină, de a realiza esenţa profundă ca pe o prezenţă pură, deschisă.
Dragoste si trezire
psilogia sacra a cuplului de John Welwood
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu