CELE ŞAPTE SECRETE SACRE ALE MATERIALIZĂRII

În Kybalion, învăţăturile sacre ale lui Hermes se împart în şapte principii unite între ele. În general, principiile sunt studiate în ordine cronologică, întrucât se clădesc unul pe altul.
Unele dintre aceste principii pot părea cunoscute, întrucât învăţătorii spirituali le-au studiat şi au scris despre ele încă de pe vremea când Hermes le-a prezentat, cu secole în urmă. Deci vi s-ar putea părea că studiaţi aritmetică de bază după ce aţi învăţat bine algebră.
Studierea acestor principii clădeşte o temelie solidă pentru darurile voastre spirituale naturale. Deşi eu am studiat şi practica metafizica de o viaţă, prin studierea Kybalionului am descoperit o nouă înţelepciune, noi secrete şi idei. Înţelegerea mai profundă a acestor principii vă ajută să vă stăpâniţi abilităţile de materializare înnăscute. De exemplu, veţi învăţa cum să vă menţineţi stările de spirit, gândurile şi vibraţiile la niveluri înalte. În schimb, acest lucru face ca relaţiile, finanţele, sănătatea şi alte experienţe pe care le aveţi să rămână la aceleaşi niveluri înalte.
Urmează o prezentare generală a celor Şapte Principii Sacre pe care ni le-a dat Hermes. Propoziţiile din italic de la început reprezintă axioma din Kybalion ce rezumă fiecare principiu. Capitolele ce urmează oferă mai multe amănunte legate de fiecare principiu, dar şi modalităţi practice prin care pot fi aplicate în viaţa de zi cu zi.
Cele Şapte Principii Sacre
Primul Principiu Sacru se numeşte Mentalism. Axioma din Kybalion ce rezumă acest principiu este: „Întregul este Minte; Universul este Mental.”
Acest principiu explică faptul că întregul Univers (inclusiv voi şi viaţa voastră) este alcătuit dintr-o Minte Divină atotcuprinzătoare, din gândurile şi formele sale gând.
Kybalionul îl denumeşte pe Creator – „Întregul”. Întregul este Minte, adică inteligenţă, înţelepciune şi creativitate infinite şi infailibile. Dat fiind că Întregul se află pretutindeni, Mintea se află şi ea pretutindeni. Voi trăiţi în cadrul acestei Minţi omniprezente a Întregului. Mintea voastră adevărată (Sinele vostru Superior) este o extensie şi o creaţie a Minţii Divine.
Al doilea Principiu Sacru se numeşte Corespondenţă. Kybalionul rezumă acest principiu prin celebra frază hermetică: „Precum sus, aşa şi jos; precum jos, aşa şi sus.”
Hermeticii împart lumea în trei planuri: planul fizic, cel mental şi cel spiritual. Fiecare plan operează conform aceloraşi legi spirituale. Deci dacă înţelegeţi legile ce guvernează unul dintre planuri, veţi înţelege şi cum funcţionează celelalte planuri. Prin aplicarea acestei cunoaşteri, vă puteţi înălţa conştiinţa şi viaţa spre planuri superioare de existenţă.
Al treilea Principiu Sacru se numeşte Vibraţie. Kybalionul spune: „Nimic nu stă pe loc; totul se mişcă; totul vibrează.”
Tot ce se află în Univers se mişcă, chiar şi aşa-numitele obiecte inanimate, care sunt alcătuite din atomi ce vibrează şi din energia Întregului. Diferenţa dintre diversele planuri ale existenţei constă numai în gradul lor de vibraţie şi de mişcare. Hermeticii aplică acest principiu atunci când accelerează sau încetinesc frecvenţa de vibraţie a obiectelor sau a situaţiilor pe care vor să le atragă, să le schimbe sau să le elimine.
Al patrulea Principiu Sacru se numeşte Polaritate. În Kybalion se rezumă astfel: „Totul este Dual; totul are poli; totul îşi are perechea de opuşi; verosimilul şi neverosimilul sunt unul şi acelaşi lucru; opuşii sunt identici în esenţă, dar diferă ca formă; extremele se întâlnesc; toate adevărurile sunt doar pe jumătate adevărate; toate paradoxurile pot fi împăcate.”
Al patrulea principiu explică faptul că fiecare experienţă şi fiecare alegere, în realitate, sunt la fel. Ceea ce pare să fie diferit, în realitate este la fel, dar alcătuit din cantităţi diferite ale aceloraşi ingrediente. Prosperitatea şi sărăcia nu sunt opuse. Ele sunt doar capetele aceleaşi axe, ce vibrează la frecvenţe diferite. Fiecare situaţie din viaţa voastră are o asemenea axă, cu capete extreme şi intensificări vibraţionale în mijloc.
Hermeticii folosesc acest principiu pentru a transmuta situaţii sau emoţii nedorite în ceva mai plăcut, pur şi simplu prin schimbarea vibraţiei spre cel mai înalt capăt al fiecărei axe.
Al cincilea Principiu Sacru se numeşte Ritm. Axioma din Kybalion ce explică acest principiu este: „Totul curge, în afară şi înăuntru; totul îşi are propriile ritmuri; toate lucrurile cresc şi coboară; oscilaţia de pendul se exprimă în tot; distanţa pendulării la dreapta este egală cu distanţa pendulării la stânga; ritmul compensează.”
Conform celui de-al cincilea principiu, Universul operează în ritmuri precise şi previzibile. Dacă le permiteţi acestor ritmuri să vă stăpânească, stările de spirit şi viaţa voastră vor fluctua în sus şi în jos. Dar, prin stăpânirea ritmurilor, deveniţi imuni la fluctuaţiile emoţionale din viaţa voastră.
Al şaselea Principiu Sacru se numeşte Cauză şi Efect. În Kybalion se spune: „Fiecare cauză îşi are efectul său; fiecare efect îşi are cauza sa; totul se întâmplă conform Legilor; întâmplarea este doar un nume dat Legii care nu a fost recunoscută; există multe planuri cauzale, însă nimic nu poate eluda Legea.”
Acesta este un Univers organizat perfect şi nimic nu se întâmplă accidental sau din întâmplare. În spatele fiecărui Efect există întotdeauna o Cauză. Începeţi să fiţi stăpânii propriei vieţi atunci când deveniţi o Cauză conştientă a Efectelor pe care le vreţi, în loc să vă lăsaţi antrenaţi de voinţa şi dorinţele altora. Puteţi folosi acest principiu pentru a efectua vindecări şi materializări.
Al şaptelea Principiu Sacru se numeşte Gen. În Kybalion, acest principiu este rezumat astfel: „Genul se află în toate lucrurile; totul îşi are principiile masculin şi feminin; genul se manifestă pe toate planurile.”
Cel de-al şaptelea principiu nu se referă la genurile masculin-feminin convenţionale, aşa cum se exprimă ele în corpurile omeneşti. Se referă la energiile masculine şi feminine. Fiecare persoană are şi energii masculine, şi energii feminine – deci, întregul Univers este alcătuit din ambele. Aceste energii sunt la fel de puternice şi, pentru a crea, ele se află într-o stare de interdependenţă.
Energia feminină este magnetică şi atrăgătoare. Energia masculină este electrică şi creatoare. Eliminarea (eliberarea) şi atragerea formează baza magiei Divine. Pentru a materializa, trebuie fie să vă atrageţi dorinţa, fie să v-o creaţi. Pentru a vă bucura de un flux constant de abundenţă, începeţi să înţelegeţi şi să lucraţi cu fluxul constant de a da şi de a primi, aşa cum ne învaţă acest principiu.
„Şapte sunt Principiile Adevărului; acela care le cunoaşte, desluşit, posedă Cheia Magică în faţa cărei atingeri toate Porţile Templului se deschid.”
– Kybalionul

sursa: copiii-indigo.ro

VALOAREA MUNCII; EVITAREA EXTREMELOR

   "Stăpânirea artei spirituale nu cere să avem doar armonie în inimă şi în minte, ci şi îndemânare în lume şi bunăvoinţa de a lucra şi de a avea grijă de noi înşine, de familie şi de comunitate.
   Trândăvia şi lenea reprezintă obstacole majore în evoluţia spirituală. Nu există nimic spiritual în comportamentul unei persoane care se eschivează, amână sau refuză să contribuie cu timpul, energia şi atenţia sa, la propria bunăstare şi la cea a comunităţii în care trăieşte.
   Fiecare om are responsabilitatea de a avea grijă de sine şi de familia sa, dacă poate să o facă. Societatea nu ar trebui să preia această responsabilitate, ci să-l încurajeze şi să-l pregătească să şi-o asume.
   Acelora care sunt chemaţi să aibă o viaţă spirituală, nu li se cere să aibă grijă de ei înşişi şi de familiile lor, ci să aibă grijă de mulţi alţii şi să-i ajute. Serviciul adus în folosul celorlalţi este un aspect esenţial al chemării lor şi al angajamentului luat, întrucât se află aici pentru a aduce raiul pe Pământ, pentru a fi mâinile şi picioarele lui Dumnezeu în lume.

   Există două extreme în ceea ce priveşte munca. Una este dependenţa de muncă (activitate în exces/care a devenit un viciu). Cealaltă este lenea sau indolenţa (pasivitate în exces). În primul caz, persoana este foarte motivată şi îşi asumă prea multă responsabilitate. În cazul din urmă, persoana nu este motivată şi nu poate să-şi asume nici cea mai mică responsabilitate. Nici cei care sunt motivaţi să lucreze, nici cei care nu sunt nu contribuie la bunăstarea lor sau a celorlalţi.
   Viaţa spirituală cere un echilibru între muncă şi relaxare, între a face şi a fi. Munca în exces înseamnă timp insuficient pentru hrănirea sufletului. Rezultatul este o viaţă stresantă. Prea puţină muncă înseamnă prea multe distrageri pentru minte"

Iubirea este evanghelia mea

învăţăturile lui Iisus despre vindecare, revendicarea puterii şi despre chemarea de a te pune în serviciul celorlalţi
de Paul Ferrini

A NE ÎNGRIJI DE RĂNILE NOASTRE

 A ne vindeca alături de Dumnezeu



 "  Toţi oamenii sunt răniţi şi toţi trebuie să-şi facă timp să se vindece. Suferinţa este de regulă un îndemn să ne trezim, care ne motivează să-i dăm atenţie rănii şi să începem să îi dăm iubire.
   Tot ce înseamnă vindecare constă în principal în a-i da iubire acelei părţi din noi înşine care nu se simte iubită sau demnă de a fi iubită. Şi, desigur, iubirea de care este nevoie e iubirea necondiţionată, nu condiţionată.
   Iubirea necondiţionată este bazată pe acceptare. Noi acceptăm rana deoarece se află acolo şi ne cere atenţia. Dacă negăm rana, ea nu se poate vindeca.
   A-i da atenţie, înţelegere, acceptare, iubire şi compasiune rănii reprezintă primul pas spre vindecare.
   Rana are mai multe straturi. Dacă dăm jos strat după strat, începem să conştientizăm că rana de bază este trădarea de sine şi refuzul de a ne iubi şi de a ne accepta pe noi înşine.
   Rana s-ar putea să pară că are legătură cu faptul că alţii ne-au abandonat, ne-au trădat sau ne-au atacat."

Iubirea este evanghelia mea

învăţăturile lui Iisus despre vindecare, revendicarea puterii şi despre chemarea de a te pune în serviciul celorlalţi
de Paul Ferrini

A TRĂI ÎN DIALOG CU DUMNEZEU

   Atunci când ştim că suntem iubiţi şi acceptaţi, putem fi noi înşine, cu încredere, fără să ne cerem scuze.
   Atunci când nu ştim acest lucru, ne luptăm, inventăm scuze, ne trădăm pe noi înşine sau pe alţii şi ne vine greu să ne facem apariţia.
   Oamenii care ştiu că sunt iubiţi, gândesc şi se comportă altfel decât aceia care nu ştiu. Ei au o altă relaţie cu ei înşişi, cu ceilalţi şi cu universul.
   Oamenii care ştiu că sunt iubiţi, se aşteaptă ca rugăciunile lor să fie auzite. Ei ştiu că ajutorul lui Dumnezeu se află pe drum, chiar dacă s-ar putea să apară într-o formă care să difere de cea la care se aşteptau.
   Ei sunt dispuşi să aibă încredere în Dumnezeu şi trăiesc simţindu-I sprijinul în viaţa lor. Celorlalţi le vine uşor să-i sprijine, deoarece ei au speranţă şi o atitudine pozitivă.
   Pe de altă parte, oamenii care se simt nepotriviţi, ruşinaţi, distruşi, răniţi sau nevrednici, nu se simt sprijiniţi de către Dumnezeu, de către familiile lor sau de către ceilalţi oameni. Relaţia lor cu sursa universală este blocată de către părerile pe care le au despre ei înşişi şi despre ceilalţi.
   Când se roagă, fac asta dintr-un sentiment de lipsă, poate chiar dintr-unul de mânie. Nu se aşteaptă să primească rezultate pozitive. Ei se aşteaptă să fie dezamăgiţi. Şi aşa şi sunt.
   Chiar şi atunci când li se răspunde la rugăciuni, ei nu pot recunoaşte darurile care le-au fost oferite, deoarece se aşteaptă ca acestea să vină sub o altă formă.
   Aceşti oameni nu au un dialog apropiat cu Dumnezeu, astfel că Dumnezeu le pare distant şi detaşat, iar acţiunile Lui le par arbitrare şi nedrepte.
   Nimic din toate acestea nu este adevărat, dar este ceea ce cred ei, astfel că se îndeplineşte. Devine o profeţie care se îndeplineşte de la sine.

Iubirea este evanghelia mea

învăţăturile lui Iisus despre vindecare, revendicarea puterii şi despre chemarea de a te pune în serviciul celorlalţi
de Paul Ferrini

LEGEA SPIRITUALĂ A REFLECTĂRII

   "Mai întâi vezi ca prin oglinda, neclar; iar apoi, faţă in faţă."

   A Treia lege spirituală ne spune că fiecare persoană pe care o întâlnim ne reflectă înapoi ceva legat de noi înşine. Viaţa din planul orizontal (lumea exterioară) este o oglindă a ceea ce se întâmplă în conştiinţă (lumea interioară).
   Mulţi dintre noi încercăm să găsim soluţii pentru problemele din relaţiile noastre privind mai întâi tiparele comportamentale interpersonale şi încercând să le schimbăm. Acest lucru funcţionează rareori, deoarece nu ne poartă spre locul unde s-au creat aceste tipare.
   Puteţi încerca să vă forţaţi, pe voi şi pe ceilalţi, să gândiţi şi să acţionaţi într-un mod mai iubitor. Puteţi chiar încerca să demonstraţi legea spirituală a Egalităţii în interacţiunea voastră cu ceilalţi. Dar veţi constata că este un lucru dificil - dacă nu chiar imposibil.
   De ce se întâmplă asta? Deoarece, dacă nu vă simţiţi egal cu ceilalţi, nu veţi reuşi să trataţi altă persoană ca fiind egală cu voi, indiferent cât de mult aţi încerca.
   Dacă vă urâţi pe voi înşivă şi dacă vă este ruşine de vreun aspect din viaţa voastră, nu veţi putea să acţionaţi cu consecvenţă într-un mod iubitor faţă de altcineva.
   Ceva profund stă în calea capacităţii noastre de a iubi şi de a-i trata pe ceilalţi ca egali. Ce anume?
   Este vorba de relaţia conflictuală pe care o avem cu noi înşine. Există blocaje sau obstacole în a ne simţi egali cu ceilalţi...

Legile dragostei - un curs despre stăpânirea artei spirituale - partea I

un ghid pentru trăirea în armonie cu Adevărul Spiritual Universal
de Paul Ferrini

Despre Relatii

 "Relaţiile sunt ca oglinzile

   Theresa Pushkar: Joe, vorbim despre iubire şi relaţii, despre cei cărora le pasă de noi şi ne sunt prieteni adevăraţi, dar ce spui despre persoanele negativiste, care se plâng? Ce zici de un partener de viaţă care se plânge întruna şi este negativist? Ce faci într-un asemenea caz? Cum tratezi o astfel de problemă?
   Joe: Ştii, în funcţie de stadiul de trezire în care te afli, uneori atragi în viaţa ta parteneri negativişti, mereu nemulţumiţi şi orientaţi spre ipostaza de victimă. Şi asta doar pentru că ei reprezintă o parte din tine. În psihologia jungiană, ei reprezintă partea ta ascunsă. Dacă nu aţi mai auzit de această teorie până acum, la început o să vi se pară foarte derutant. Ideea este că cealaltă persoană de care te plângi, cea negativistă, care se vaită, despre care crezi că se poartă ca o victimă, reprezintă de fapt o parte din tine care simte la fel.
   Prin urmare, într-un mod foarte real, relaţia pe care o atragi este una care se află în tine. Prima cale de vindecare constă în a vindeca relaţia cu propria-ţi persoană. Trebuie să-ţi asumi în totalitate responsabilitatea şi să consideri că aspectele legate de negativism, reproşuri şi ipostaza de victimă reprezintă propria ta mentalitate. Pe măsură ce te eliberezi de ea, devii mai conştient şi dobândeşti mai multă putere, cealaltă persoană se va schimba şi ea sau va pleca, deoarece energia ta n-o mai atrage.

   Beneficii reciproce

   Theresa Pushkar: Am cunoscut prieteni care-mi amintesc de situaţia yin-yang, părând doi poli opuşi atunci când sunt împreună, după care am observat apariţia unei situaţii reciproc avantajoase, timp în care se completează unul pe celălalt în diferite moduri, unele de-a dreptul stranii. Ca să poată dura, relaţiile trebuie să fie reciproc avantajoase?
   Joe: Relaţiile sunt întotdeauna reciproc avantajoase, altfel se sfârşesc. Dacă nu obţii ceva de la cealaltă persoană, iar ea nu obţine ceva de la tine, totul s-a terminat. Uneori, relaţiile au un început presărat cu hârtoape, însă, după ce oamenii ajung să-şi cunoască şi să-şi purifice convingerile legate de relaţii, iubire şi merit, calea se mai netezeşte. În general, rămân împreună şi se simt bine unul cu altul. Însă, dacă la un moment dat, oricare dintre cei doi simte că nu mai are niciun fel de beneficiu, probabil că renunţă şi îşi vede de treabă.

   Cheia unei relaţii durabile şi apropiate

   Theresa Pushkar: Există o cheie a unei relaţii durabile şi apropiate?
   Joe: O astfel de cheie se bazează, din nou, pe iubire. Ce este iubirea? Iubirea este înţelegere reciprocă, acceptarea totală, fără a judeca, a celeilate persoane şi a ta însuţi. Iubirea nu are limite, nu judecă, ea vine din limpezime, lumină, din pace, din fericire. Pentru a avea această relaţie ideală, la serviciu sau acasă, trebuie să vezi iubirea din celălalt. Trebuie să vezi iubirea din tine însuţi. O relaţie stimulată de trezire se bazează pe iubire."

Curs despre trezire

secretul rezolvării tuturor problemelor
de Joe Vitale

Modalităţi de trezire;

   1. Meditaţia
   Până acum, am descoperit trei modalităţi de trezire. Pe prima v-am prezentat-o deja: meditaţia. Meditaţia nu trebuie să fie mare lucru. Dacă n-o practicaţi în mod activ, nu vă faceţi griji. De fapt, eu cred în ceea ce am numit a fi "un mistic la piaţă". Prin asta vreau să spun că puteţi să vă vedeţi de afacere, de viaţă, de relaţii - de orice - în timp ce, pe cât posibil, sunteţi conştient.
   De ce anume sunteţi conştient? Sunteţi conştient de ceea ce simţiţi, dar remarcaţi faptul că vă observaţi sentimentele; nu vă confundaţi cu ele. Sunteţi oarecum separat de ele. Când vă trece prin minte un gând, îl priviţi cu curiozitate, dar observaţi că este un gând; el nu se confundă cu dumneavoastră. Când simţiţi o durere în corp, atunci observaţi: "O, mă doare genunchiul", dar sunteţi separat de această durere.
   În felul acesta, trăiţi fiecare zi meditând. Nu trebuie să staţi pe o stâncă. Nu trebuie să vă duceţi într-o altă încăpere. Nu trebuie să aprindeţi lumânări. Toate acestea sunt minunate, iar dacă aveţi chef să le faceţi, e în ordine, însă, dacă sunteţi foarte ocupat - toţi occidentalii sunt ocupaţi, dar şi dacă trăiţi în Orient puteţi fi ocupat -, faceţi în aşa fel ca timpul acordat meditaţiei să se confunde cu propria dumneavoastră viaţă. Deveniţi un om care meditează din mers. Invitaţi trezirea în viaţa dumneavoastră.
   Reţineţi că, dacă simţiţi că sunteţi prea ocupat pentru a face acest lucru sau vă temeţi de tăcere, puteţi parcurge procesul cu paşi mici. începeţi uşor. Fiţi conştient că, atunci când creaţi distrageri, acestea provin de la eu - mai curând aveţi chef să daţi drumul la televizor decât să staţi liniştit; vreţi să citiţi o carte în loc să staţi liniştit; doriţi să daţi un telefon în loc să staţi liniştit. Luaţi notă de existenţa acestor distrageri.
   Nu e cazul să vă învinuiţi. Iubiţi-vă. Faceţi tot ce vă stă în putere în orice situaţie. Dacă vă îngrozeşte gândul de a pătrunde în adâncul sufletului dumneavoastră şi de a păstra o tăcere totală, puteţi scăpa de acest sentiment cu ajutorul tehnicii despre care am vorbit în capitolul precedent, rostind: "Te iubesc, îmi pare rău. Te rog, iartă-mă. Mulţumesc."
   Vreau să fiţi împăcat cu dumneavoastră înşivă. Purtaţi-vă cu delicateţe cu propria persoană. Nu vă e deloc de ajutor dacă sunteţi dur cu dumneavoastră înşivă, dacă vă supuneţi la presiuni sau dacă vă forţaţi să faceţi un anumit lucru.
   Aşa cum am spus în etapa anterioară, renunţarea este foarte importantă. A capitula în faţa Divinităţii înseamnă să aveţi încredere că totul funcţionează spre binele celor implicaţi, inclusiv pentru dumneavoastră înşivă. Dacă nu aveţi chef să meditaţi, să aplicaţi metodele folosite deja de alţii, consideraţi-vă viaţa o meditaţie. Fiţi conştient: "Am gânduri. Am sentimente. Am dureri sau plăceri corporale." Indiferent ce simţiţi, deveniţi conştient de toate acestea. Este o primă modalitatea de a invita trezirea.

   2. Recunoştinţa
   A doua fază este extensia unui aspect despre care am vorbit mai devreme. A doua fază este recunoştinţa. Am vorbit deja de ea, dar acum vă aflaţi într-un alt loc. Acum discutăm despre etapa a patra - despre trezirea binelui din fiinţa dumneavoastră şi despre realizarea faptului că fuzionaţi cu Divinitatea, că sunteţi o expresie a Divinităţii. Experienţa recunoştinţei din acest moment este foarte diferită de cea precedentă.
   Experienţa recunoştinţei va fi mai profundă şi mai bogată, deoarece, dacă înţelegeţi cu adevărat că sunteţi Dumnezeu, Divinitatea, şi că trăiţi minunata experienţă a unei fiinţe spirituale într-un corp fizic, atunci aveţi pentru ce să fiţi recunoscător. Vă invit să faceţi ceva distractiv pentru a vă exprima...

Curs despre trezire

secretul rezolvării tuturor problemelor
de JOe Vitale

Deveniţi un detectiv de convingeri ;Puneţi-vă întrebări

  " Daţi-mi voie să vă vorbesc despre o altă tehnică de eliberare de convingeri, una dintre favoritele mele, pe care o folosesc tot timpul. Este o tehnică prin care scăpaţi de convingeri şi deveniţi un detectiv în acest domeniu.
   Este important să vă cunoaşteţi convingerile, deoarece ele creează realitatea în care trăiţi. Atunci când încercaţi să atrageţi ceva în viaţa dumneavoastră şi simţiţi că nu reuşiţi, motivul este contraintenţia inconştientă. Desigur că doriţi să aflaţi care este această contraintenţie.
   Pentru a limpezi lucrurile, vă ofer următoarea demonstraţie. Pe 1 ianuarie, cei mai mulţi oameni îşi stabilesc anumite intenţii referitoare la viaţa lor. De exemplu: "Vreau să slăbesc"; "Vreau să mă las de fumat"; "Vreau să fac exerciţii fizice de trei ori pe săptămână" etc. Dar ce se întâmplă a doua zi sau în săptămâna următoare? Uită de toate aceste intenţii.
   Este un lucru foarte important şi poate că vă gândiţi: "Bun, dacă intenţiile guvernează lumea, cum se face că, deşi îmi stabilesc una pe 1 ianuarie, ea nu se materializează?"
   Cei mai mulţi oameni îşi propun intenţii pozitive, sănătoase. Ei nu spun "o să încep să iau heroină de mâine". În schimb, afirmă ceva de genul "o să-mi caut un alt serviciu", "o să pornesc o afacere" sau orice altă acţiune pozitivă şi bine ; intenţionată. Însă n-o fac, din cauza contraintenţiilor. În subconştientul lor acţionează o contraconvingere, mult mai puternică. Ea contrazice şi înăbuşă hotărârea conştientă.
   Deci, cum scăpaţi de ea? Devenind un detectiv de convin-geri, şi iată cum funcţionează acest lucru. Pentru că ea există în mintea dumneavoastră, convingerea apare în conversaţii, apare în afirmaţii ca: "Aşa mi se întâmplă întotdeauna", "N-am niciodată destui bani"; "Aşa sunt bărbaţii"; "Aşa sunt femeile". Aceasta este o convingere, iar când o auziţi, vreţi să o puneţi la îndoială. Vreţi să spuneţi: "Oare asta cred eu?"
   Dacă aveţi o convingere de genul "n-am niciodată destui bani", e în ordine, nu-i decât o convingere. Faceţi o pauză şi întrebaţi-vă: "Oare cred cu adevărat că nu am niciodată destui bani?" Şi s-ar putea să răspundeţi: "Nu, nu cred asta." Dacă se întâmplă aşa, lăsaţi-o să treacă. Probabil că nu este o convingere activă. Însă, dacă răspundeţi "da, cred că nu am suficienţi bani; niciodată nu am bani destui", e în regulă. Următoarea întrebare este: "De ce cred asta?"
   Ceea ce urmăriţi este dovada propriei convingeri. Parcurgând acest proces interogativ şi pătrunzând ceva mai profund în subiect, veţi găsi dovada principală. Ea poate proveni de la părinţii dumneavoastră. Poate că, la un moment dat, salariul lor a fost mai mic decât se aşteptau, ori poate că nu şi-au putut plăti facturile. Iar în acel moment au rostit ceva de genul: "Niciodată nu sunt suficienţi bani." Aţi auzit această plângere şi aţi preluat-o, inconştient, deoarece, la vremea aceea, nu eraţi conştient de posibilitatea de a o pune la îndoială. Acum puteţi face asta.

   

   Pe măsură ce vă chestionaţi convingerile pentru a ajunge la dovada principală, descoperiţi un puternic sentiment al libertăţii. Vă simţiţi puternic, deoarece aveţi la îndemână o alegere, în momentul critic, puteţi spune: "Vreau să continui să cred asta." Sau puteţi spune: "Convingerea asta nu-mi serveşte la nimic, aşa că am de gând s-o înlocuiesc sau să renunţ la ea."
   Aceasta este forţa procesului de interogare. Vă sfătuiesc să-l aplicaţi cu iubire şi delicateţe, nicidecum cu furie sau frustrare. Pur şi simplu, distraţi-vă puţin. închipuiţi-vă că sunteţi Sherlock Holmes şi că porniţi la "vânătoare de convingeri". Întrebaţi-vă: "Ce cred eu despre bani?"; "Ce cred eu despre relaţii?"; "Ce cred eu despre sănătate?"; şi acceptaţi ceea ce vă..."

Curs despre trezire

secretul rezolvării tuturor problemelor
de Joe Vitale

Nu vă mai zbateţi - există o cale mai bună ; Nu vă mai zbateţi - există o cale mai bună

 "  Dacă vă uitaţi la viaţa dumneavoastră, probabil că aţi muncit puţin cam mult, şi asta pentru că aţi făcut mereu eforturi, v-aţi zbătut, v-aţi luptat. Îmi amintesc că, în liceu şi la facultate, admiram scriitori ca Jack London şi Ernest Hemingway, deoarece era vorba despre un om împotriva lumii; apreciam asta pentru că aşa mă simţeam. Eram eu, Joe Vitale, împotriva planetei Pământ, o modalitate destul de răspândită de a-ţi trăi viaţa. Avem o mentalitate care spune că, pentru a duce ceva la îndeplinire, trebuie să muncim şi să ne zbatem, trebuie să ne privăm de anumite lucruri, trebuie să răzbim şi să ne croim drumul în viaţă. Este o convingere ce creează exact acea realitate pe care convingerea o alimentează. Cu alte cuvinte, dacă sunteţi convins că trebuie să vă zbateţi pentru a obţine ceva în viaţă, atunci vă veţi zbate să vă realizaţi acest scop. Dacă sunteţi convins că trebuie să suferiţi pentru a obţine ceva în viaţă, atunci veţi suferi.
   Să vă dau un exemplu limpede. V-am povestit de perioada în care trăiam pe străzi. Ceea ce m-a trezit la realitate şi m-a făcut să-mi dau seama cum anume creasem singur acea situaţie a fost ideea că îmi modelasem viaţa după cea a unor scriitori autodistructivi. Se spune că Jack London s-a sinucis. Ernest Hemingway s-a sinucis. I-am admirat atât de mult pe aceşti scriitori, încât am ajuns să cred că trebuia să duc aceeaşi viaţă ca ei, că asta era regula. Aşa că pornisem pe calea autodistrugerii. Mă luptam cu viaţa. Mă încredinţam că sunt nefericit. Mă convingeam că trebuia să mă zbat. Mă asiguram că duceam o viaţă mizerabilă. În cele din urmă, mi-am dat seama că făceam toate acestea din cauza unei convingeri - convingerea că, pentru a deveni un scriitor de succes, căci acesta era ţelul meu, trebuia să sufăr aşa cum suferiseră şi ei. Eram alcoolic, aveam tendinţe suicidare; eram melancolic. Alunecam pe aceeaşi pantă pe care alunecaseră oamenii aceia. Asta până când, într-o zi, m-am trezit şi mi-am dat seama că puteam să mă inspir din stilul lor de a scrie, fără însă a fi nevoit să le copiez şi stilul de viaţă. Când am înţeles asta, am început să găsesc scriitori care erau fericiţi, productivi şi prosperi. Când am descoperit acest lucru, am început să-mi creez o nouă realitate. Ceea ce vreau să vă spun este - repet, poate fi greu de înţeles arunci când auzi asta pentru prima dată - că vă zbateţi fără rost. V-aţi străduit în trecut. Asta v-a fost de folos. Aţi învăţat. Aţi evoluat. Aţi devenit astfel mai puternic. însă, în acest moment, puteţi renunţa la luptă. Vă voi arăta o cale mai uşoară. Vă voi indica scara rulantă. Vă voi învăţa cum să vă treziţi din acea stare care v-a împins iniţial la luptă, astfel încât să puteţi avea bogăţia, succesul, povestea de dragoste, prosperitatea, tot ce vă doriţi, însă fără luptă. Nu va mai trebui să vă "forţaţi" viaţa. O puteţi lăsa să curgă. Poate că vă întrebaţi dacă nutriţi şi dumneavoastră aceleaşi convingeri. De obicei, nu le conştientizăm, ele se află în subconştientul nostru.

   Secretul care lipseşte

   Într-un program intitulat Secretul care lipseşte am afirmat că sintagma defineşte ideea conform căreia trebuie să eliminaţi din minte convingerile înainte de a începe să vedeţi rezultatele în lumea exterioară. Sunt foarte emoţionat la gândul că în această carte vă voi arăta cum să găsiţi acele convingeri limitative şi cum să le modificaţi. Poate că sunteţi îngrijorat: "Am creat această luptă în viaţa mea, dar nu ştiu de ce am făcut-o, deoarece nu sunt scriitor; nu mi-am inspirat viaţa din cea a lui Emest Hemingway sau a lui Jack London, aşa cum ai făcut tu." Există însă o convingere activă în mintea dumneavoastră care creează realitatea în care trăiţi. Vă voi ajuta să găsiţi acea convingere, s-o eliminaţi şi să vă eliberaţi de sub imperiul ei. Lucrul cel mai incitant este că, după ce aţi scăpat de acea convingere, veţi schimba întreaga lume - deoarece convingerea nu era..."

Curs despre trezire

secretul rezolvării tuturor problemelor
de Joe Vitale 

Creşterea respectului de sine ; Recompense

 "  în paralel cu piramida fricii se află creşterea nivelului de respect faţă de sine. Cu fiecare frică pe care o confrunţi şi o învingi, respectul în sine va creşte, la fel ca şi încrederea în sine. Vei fi mai pregătit să faci faţă evenimentelor din viaţa ta şi, prin urmare, o să fii mai fericit fără povara permanentă a grijilor sub stăpânirea cărora trăieşte majoritatea oamenilor. în partea inferioară a scării te afli într-o poziţie de slăbiciune: în partea superioară a scării, într-una de putere.
   în drumul spre vârful piramidei, va trebui să treci adesea de obstacole şi greutăţi, iar drumul o să fie uneori accidentat. Când te afli în faţa obstacolelor şi greutăţilor nu trebuie decât să le depăşeşti. Iar când acestea nu apar, nu ţi le crea singur. De mult ori ajungi la un anumit nivel şi îţi spui: "Merge mult prea uşor. Când o să se ducă totul de râpă?" Adversarul meu interior inventa probleme pentru a mă opri din drum. Dacă treci printr-o perioadă bună, bucură-te de ea, iar când treci printr-o perioadă dificilă, descurcă-te.


  
   Un stimulent extraordinar pentru dezvoltare este să îţi acorzi recompense pentru ţelurile pe care le-ai atins. Dacă lucrezi la piramida fricii, oferă-ţi o recompensă pentru fiecare pas pe care l-ai urcat cu succes. Chiar şi atunci când lucrezi la piramida interioară îţi poţi oferi o recompensă pentru fiecare două trepte pe care le-ai urcat cu succes. Astfel, o să ai un premiu pe care să îl vizezi. Confruntarea fricii este o recompensă în sine, dar pentru că este abstractă nu este mereu uşor de apreciat la adevărata sa valoare şi de aceea, recompensele funcţionează foarte bine ca stimulente.
   O cină bună la un restaurant sau bilete la un spectacol, chiar şi o zi de pauză de la exerciţii pot reprezenta motivaţii (atâta vreme cât o zi de pauză nu se transformă într-o săptămână). De fiecare dată când realizam ceva dificil, mergeam la picnic..."

Frica

prietena oamenilor deosebiţi
de  Geoff Thompson

A-ul, R-ul şi D-ul din Teoria despre Controlul Fricii

 "  Propria mea teorie despre controlul fricii, extrasă din experienţa mai multor ani în care am văzut că violenţa este un mod de viaţă într-un complex social cum este un club de noapte, constă în a permite adrenalinei să se elibereze în corpul tău, până când eşti pregătit să o canalizezi. Aşa cum laşi apa să curgă în chiuvetă atunci când dai drumul la robinet. Tânăr fiind, eram, din păcate, la mila propriei glande adrenale. Când se elibera adrenalină, fugeam. Făceam clasica greşeală de a confunda adrenalina cu frica şi ajunsesem să mă consider un laş. Mi se părea, de asemenea, că sunt singura persoană din lume care se simţea în felul acesta. A, R şi D? Acceptă, recunoaşte şi depăşeşte. Acceptă frica din corpul tău, recunoaşte-o ca adrenalină şi apoi depăşeşte-o prin expunerea la situaţia dificilă. Pentru ca frica să dispară, înlătură toate gândurile negative imediat ce acestea încearcă să pătrundă în mintea ta."

Frica

prietena oamenilor deosebiţi
de  Geoff Thompson

Frica pre-conflict

   Psihologii o numesc pompa de adrenalină, în timp ce bodyguarzii îi spun factorul UAU. Secreţia spontană apare atunci când anticiparea nu este prezentă sau când o situaţie escaladează neaşteptat de repede, determinând pomparea adrenalinei. Acest sentiment este adesea atât de puternic, încât subiectul rămâne imobilizat în faţa confruntării, mintea confundând-o cu teroare pură. Acesta este cel mai grav mod de manifestare din cele trei.
   Pomparea adrenalinei apare de cele mai multe ori atunci când ne confruntăm cu situaţii pentru care nu suntem pregătiţi, de obicei aceleaşi situaţii ca şi cele în care are loc eliberarea treptată a adrenalinei, dar fără sentimentul de anticipare. Se poate să fii într-o întâlnire la serviciu şi să ţi se ceară să le vorbeşti celor de faţă fără să fii pregătit; sau ai o confruntare cu şeful/vecinul/partenerul de viaţă sau cu cineva care te atacă prin surprindere. De obicei, această primă lovitură declanşează tot procesul pe care îl presupune frica, de aceea la aceasta trebuie să fii atent.
   Se întâmplă în general atunci când garda mentală nu este activă, când poate ai lucrat prea mult sau ai mintea obosită. Aceasta este prima ocazie de a opri frica să ajungă să te domine. Imediat ce simţi că apare acest sentiment, acceptă-1 şi lasă valul de frică să treacă prin tine şi să iasă în exterior, nu fi tensionat, nu intra în panică, ci analizează-ţi sentimentele, nu da înapoi şi nici nu încerca să fugi de ele. Orice ai face, nu intra în panică, pentru că astfel nu vei face decât să perpetuezi frica.
   Ştiu că uneori este foarte greu. Exact în secunda în care simţi frica, îţi este groază de repetarea unei situaţii, iar întrebările încep să îţi răsară în minte: "De ce mi se întâmplă asta, de ce sunt atât de speriat, de ce nu dispare pur şi simplu sentimentul ăsta?" Nu te lăsa nicio clipă să fii autocompătimitor. M-am aflat de multe ori în situaţia asta şi ştiu cât este de greu. Tendinţa ta va fi de a încerca să te împotriveşti acestui sentiment, în timp ce o parte din tine ar vrea să strige "Scăpaţi-mă de sentimentul ăsta!".
   După cum am spus, panica perpetuează frica. Nu da vina pe corpul tău, care nu îţi trimite adrenalină decât pentru că simte că ai nevoie de ea, pentru că interpretează în panica ta o ameninţare concretă şi îţi trimite deci întăriri. Desigur, nu ai nevoie de şi mai multă adrenalină, ci de mai puţină. Dar trebuie să transmiţi acest lucru unui sistem nervos care funcţionează automat. Cea mai bună modalitate de a face acest lucru este să accepţi sentimentul de frică, să te împiedici conştient de a intra în panică, indiferent cât de tentant ar fi, şi să nu încerci să te împotriveşti. Relaxează-te şi acceptă frica, simte cum trece prin tine, provoac-o chiar să vină cu o intensitate şi mai mare şi situează-te deasupra ei.
   Apoi, lasă să treacă timp. Panica va ceda când vei proceda astfel. Detaşează-te şi lasă gândurile care te ameninţă să treacă uşor pe lângă tine, fără să realizezi vreo legătură cu acestea.
   în general, în momentul în care anxietatea sau depresia a intrat în ecuaţie, raţiunea ta nu va mai fi la fel de stabilă şi vei simţi şi îţi vei imagina lucruri care nu sunt reale. Paranoia este efectul secundar al unei minţi suprasolicitate. Este de o impor¬tanţă crucială să nu cazi pradă gândurilor ameninţătoare şi să începi să derulezi scenarii de tipul "dar dacă", care declanşează constant secreţia de adrenalină, până când eşti dărâmat de frică. Mintea îţi va fi extenuată şi chiar mai predispusă la frică, încearcă să vezi care este cea mai rea situaţie posibilă şi spune-ţi că, indiferent de ce se întâmplă, poţi face faţă şi ai să faci faţă.

Frica

prietena oamenilor deosebiţi
de  Geoff Thompson

Fuga de gol

   Dacă depresia este o reacţie extremă la pierdere, practica meditaţiei ne dezvăluie că punctele de referinţă pe care le considerăm stabile, pe care ne bazăm pentru securitate, se modifică tot timpul. Psihologia budistă descrie această situaţie în termenii "celor trei repere ale existenţei" - trei aspecte inevitabile ale vieţii care modelează contextul în care se desfăşoară existenţa umana.
   Primul reper al existenţei este nepermanenţa - faptul că nimic nu rămîne niciodată la fel. în planul exterior, corpul nostru şi lumea fizică se schimbă continuu, iar în plan interior, stările noastre mentale şi emoţionale se modifică şi evoluează neîncetat. Fiecare stare a minţii atrage o nouă perspectivă asupra realităţii, doar pentru a fi înlocuită cîteva minute mai tîrziu de o viziune uşor diferită. Nici o stare a minţii nu e niciodată totală sau definitivă.
   Al doilea reper al existenţei, numit frecvent lipsa eului, este consecinţa acestei impermanenţe universale. Ca toate celelalte, şinele cu care ne identificăm este un flux constant. Chiar dacă e util să vorbim de o structură funcţională a eului ca şi concept explicativ, e imposibil să definim exact, să localizăm sau să dovedim o entitate a sinelui substanţială şi continuă într-o manieră concretă, determinată. Dacă înţelegem acest adevăr ca pe o ameninţare, putem intra în panică. Dacă, însă, îl apreciem ca pe o cale către un adevăr mai vast, el poate da naştere unei uşurări profunde.
   Al treilea reper al existenţei este faptul că viaţa umană implică mereu o anumită insatisfacţie sau durere: durerea naşterii, a bătrîneţii, a bolii şi a morţii; durerea de a considera repere elemente dinamice, mutaţiile; durerea de a nu primi ce doreşti; durerea de a primi ceea ce nu doreşti; durerea de a fi condiţionat de împrejurări care scapă de sub control. Pentru că nimic în viaţă nu e vreodată definitiv sau total desăvfrşit, totul e într-o curgere continuă, noi nu putem controla nimic, nici măcar ce se întîmplă cu noi, satisfacţia de durată rămîne eveniment rar, imposibil de atins ca şi curcubeul de pe cer.
   Aceste trei repere trimit la o condiţie fundamentală a existenţei, numită vacuitate în tradiţia budistă. Acest termen ilustrează natura insondabilă şi imposibil de stăpânit a tuturor lucrurilor. Nimic nu poate fi deţinut ca obiect solid care să ofere sens, satisfacţie sau securitate de durată şi de nezdruncinat. Nimic nu este ceea ce ne aşteptăm, credem sau sperăm să fie. Ne căsătorim cu persoana din visurile noastre şi descoperim că mariajul nu ne oferă fericirea previzibilă pe care ne-o imaginasem. Cheltuim o avere pe o maşină nouă şi după trei săptămîni nu ni se mai pare atît de interesantă. Avem un mare succes în carieră şi descoperim că nu ne oferă împlinirea la care sperasem. Mai mult, nu ajungem niciodată să cunoaştem temeinic ce facem aici, ce dorim în fond, ce e viaţa aceasta sau încotro se îndreaptă. Toate aceste experienţe trimit la adevărul vacuităţii - faptul că nu e posibil să modelezi ceva solid din materialul fluid al realităţii sau să delimitezi o partea a sa ca "asta şi atît, doar asta, întotdeauna asta".
   Din perspectiva încercării de a ajunge undeva sau de a găsi securitate, vacuitatea pare înspăimîntătoare şi descurajantă. Putem înţelege diverse forme de psihopatologie ca reacţii împotriva vacuităţii şi a celor trei repere ale existenţei. Paranoicul îşi respinge vulnerabilitatea şi încearcă să dea vina pe alţii pentru ea: "Cine îmi face asta? Toată lumea îmi vrea răul?". Sociopatul încearcă să deţină controlul asupra caracterului alunecos al existenţei. Schizoidul şi catatonicul se închid, pur şi simplu, refuzînd...

Psihologia trezirii
de John Welwood

Compasiune autentică

   Cînd ne asumăm experienţa vieţii aşa cum este, descoperim adesea că nu ne îndeplineşte aşteptările despre cum ar trebui să fie. Poate că nu corespundem cu imaginea din mintea noastră a ceea ce ar trebui să fim. Poate că cei dragi nu se ridică la înălţimea idealurilor noastre. Sau situaţia din lume ni se pare deprimantă, chiar şocantă. Realitatea ne deschide continuu inima nefiind aşa cum ne-am dori noi să fie.
   Dacă ne îndreptăm autentic către "inima noastră întredeschisă", descoperim că are un gust dulce-amărui. Realitatea nu se potriveşte niciodată cu speranţele noastre - de aici, gustul amar. Dulceaţa provine din faptul că descoperim o tandreţe dulce şi curată faţă de noi înşine şi frumuseţea fragilă a vieţii ca întreg, cînd realitatea ne întredeschide inima.
   Acesta e începutul adevăratei compasiuni faţă de noi înşine şi faţă de alţii - faţă de dificultăţile cu care ne confruntăm în viaţă. O prietenă bolnavă de cancer a încercat toate tratamentele posibile de care a auzit. Nimic nu a funcţionat. La început a dat vina pe ea însăşi, dar în cele din urmă a realizat că vindecarea ultimă nu era tratarea cancerului, ci împăcarea cu el. Toţi trebuie să ne vindecăm de conflictul deschis: separarea şi lupta cu realitatea. Toată lumea are nevoie de asta.
   Cele mai mari dificultăţi cu care ne confruntăm ne oferă cele mai bune oportunităţi de a exersa prezenţa necondiţionată. De mare ajutor în această practică e să recunoaştem din nou şi din nou că experienţa noastră nu e atît de solidă pe cît credeam. Într-adevăr, nimic nu e aşa cum presupuneam noi. Meditaţia ne ajută să recunoaştem acest lucru făcîndu-ne să observăm şi să intrăm în contact cu intervalele sau spaţiile libere din experienţa noastră, din care apar claritatea şi înţelepciunea autentică.
   Dacă îmbrăţişăm această abordare, vechile noastre răni din trecut pot dezvălui comori ascunse. În locurile în care ne-am contractat şi am întors spatele experienţei noastre putem începe să descoperim calităţi autentice ale fiinţei noastre care au fost multă vreme acoperite de un văl. În cele mai dureroase colţuri ale experienţei noastre, ceva viu aşteaptă tot timpul să iasă la suprafaţă. Aşa că, orice problemă sau suferinţă am avea, dacă ne ajută...

Psihologia trezirii
de John Welwood

Iertarea si boala

Preotii vindecatori (Kahuna) din Hawaii au descoperit ca vinovatia este cauza numarul unu a aparitiei bolii in corpurile mental, emotional si fizic. Ei au creat un ritual de vindecare, menit sa puna lucrurile in ordine.

In principiu, in Hawaii nu existau boli mentale sau fizice inainte de afluxul de vestici in insula. Astazi, puternicele tehnici de vindecare, cum este Hooponopono si intreaga cunoastere pe care o cuprinde, ies acum la lumina, fiind predate ca Huna, sauSecretele.

Hooponopono este continuitatea relatiilor. Este extrem de eficient in cazul traumelor sufletesti si al eliberarii de sentimentelor de vinovatie. Te mai prapadesti de dorul cuiva, chiar dupa trecerea anilor?Este foarte greu sa treci peste iubirea ta pentru o persoana care ti-a frant inima, sau peste moartea cuiva drag? Hooponopono pune capat acestor stari si te ajuta sa mergi mai departe, sa depasesti perioada de suferinta. Durerea este naturala si, spun unii, chiar necesara. Invinuirea de sine, razbunarea sau depresia – nu sunt. Si, in mod cert, furia si vinovatia nu fac decat sa va raneasca pe voi si pe cei din jurul vostru.

Ce este Huna?

Huna este sistemul de cunoastere care cuprinde stravechile arte hawaiiene de vindecare, principiile spiritualitatii si codul vietii corecte. Huna este echivalentul stravechilor invataturi ale multor alte popoare indigene. In mod obisnuit, Huna era numita Ho`omana, sau crearea energiei, folosirea Fortei Vietii pentru vindecare si evolutie. Huna a fost considerata un sistem de cunoastere psiho-spirituala, ce este aplicata pentru vindecarea mintii, trupului si a sufletului si pentru conectarea cu spiritul. Un Kahuna este Cel care detine Maiestria Secretelor tuturor lucrurilor (cam cum sunt cei cu grad de Doctor in diverse stiinte). In mod obisnuit, ne gandim la Kahuna ca la un fel de preot sau vindecator spiritual, care cunoaste misterele celor trei minti ale fiintei umane: Mintea Subconstienta, Mintea Constienta si Sinele cel mai Inalt - cu o constiinta elevata; practicantii Kahuna stiu cum sa foloseasca eficient diferite tipuri de energie pentru atingerea echilibrului si a vindecarii. Iar ei stiau asta cu mii de ani inaintea lui Freud! De fapt, cea mai renumita carte despre Kahuna este cea a lui Maxwell Freedom Long, Stiinta Secreta din Spatele Miracolelor.

Hooponopono

Intelegerea modului in care actioneaza cele trei minti a determinat, probabil, initierea ritualului Hooponopono, cheia oricarei vindecari. Hooponopono inseamna, de fapt, sa faci lucrurile asa cum trebuie, just, corect – cu referire la lumea voastra inconjuratoare. Procesul de vindecare Hooponopono implica iertare, armonizare, bunavointa si eliberarea urii si a vinovatiei si eliberarea de trecut. Kahuna considera ca vinovatia genereaza cele mai multe imbolnaviri si face ca lucrurile sa mearga anapoda in viata voastra. Vestea buna este ca majoritatea vinovatiilor voastre nu este intemeiata.

In Hawaii, se considera ca exista trei feluri de greseli si ca nu toate sunt pacate, desi noi avem tendinta de a le considera ca atare!

• Prima este Hala: sa te abati de la cale, sa comiti erori, sa faci o greseala sau sa eviti adevarul. Facand astfel, poti, in mod necugetat, sa ranesti pe cineva, dar acesta nu este un pacat. Dragii mei, daca toate greselile noastre ar fi pacate, am fi in iad, nu-i asa? Dar, cui ii place sa isi recunoasca greselile? Astfel, acestea sunt impinse jos, in adancul fiintei noastre si/sau renegate, si ne pot face sa simtim nenumarate vinovatii.
• Al doilea tip de greseala este Hewa: excesul si lacomia, care nu este pacat, desi este considerata mai rea decat Hala si, cel mai adesea, va raneste si pe voi, dar, intr-un anume fel, si pe ceilalti. Hewa include si situatiile in care, avand nevoie, luati de la altii mai multa energie decat doresc ei sa va ofere.
• Cel de-al treilea tip este singurul pacat adevarat: Ino, ranirea intentionata a altei persoane si actiunile desfasurate cu ura (Notati ca sexul nu este considerat, in niciun fel, un pacat!).

Mai exista un alt fel de vinovatie neintemeiata; parasirea unei relatii, faptul ca nu actionezi din iubire, sau ca nu esti perfect. Ne auto-judecam cu asprime, si aceasta trimite un mesaj Subconstientului nostru, ca nu suntem suficient de buni si ca nu meritam prea multe. De aceea, nu ne iubim pe deplin; iar “pierderea iubirii este asociata, in mod frecvent, cu probleme de sanatate, imbolnavire si declinul calitatii vietii”.

Pacat si vinovatie

Iertarea este necesara in toate cazurile. Trebuie sa ii iertati pe ceilalti, dar, este imperativ, pentru sanatatea si starea voastra de bine, sa va iertati pe voi insiva. Acesta este secretul vindecarii depline. Poate sa mai fie nevoie de altceva, dar, cel mai adesea, ritualul iertarii, Hooponopono, are grija de rezolvarea problemelor.

Ino este, in mod cert, singurul tip de pacat care necesita iertare. Dar, cat de des va ocupati de Ino?Ganditi-va la asta. Ma aventurez sa ghicesc ca nu ati facut asa ceva de cand erati copii. Asadar, cata vinovatie purtati in voi? De mult, cel mai faimos Huna din Vest scria:

„Practicantii Kahuna stiau ceea ce psihanalistii au cercetat pana la disperare. Este vorba de faptul ca, atunci cand un om a „pacatuit”, iar Sinele inferior (Mintea subconstienta) si Sinele mijlociu (Mintea constienta) sunt de acord ca el a pacatuit, Sinele inferior poate avea ideea fixa ca pacatul trebuie pedepsit. In acest caz, Sinele inferior seteaza comanda de pedeapsa, prin boala sau accidente”.

Ideile fixe devin obsesii, iar vinovatia creeaza obsesii subtile, inselatoare, intrucat Sinele inferior nu are capacitatea de a rationa. Daca Mintea constienta preia ideea ca persoana respectiva pacatuieste si o planteaza in Subconstient, si chiar daca mai tarziu se produc schimbari in Mintea constienta, Subconstientul poate inca sa creada ca a fost un pacat. Aceasta poate da nastere bolii.

Examinati-va credintele si observati daca puteti inceta sa va mai invinovatiti singuri. Folositi-va constiinta drept calauza si nu ca pe un gardian! Daca aveti mustrari de constiinta, acestea poarta un mesaj conform caruia mai aveti posibilitati de evolutie. Considerati ca ati actionat in cel mai bun mod pe care il aveati atunci la indemana, intr-un scop bun si doar nu puteati vedea posibilitatea ca toata lumea sa castige. Pe parcursul actiunilor voastre, daca intentia nu a fost sa raniti pe cineva, era, probabil, cea mai buna abordare pentru toti cei implicati. Cu toate acestea, chiar daca schimbarea credintelor adanc inradacinate nu se realizeaza batand din palme, speranta exista: ritualul iertarii.

Iertati-va pe voi insiva (Sinele vostru Superior o face)

Actul de a cere iertare si a repara nedreptatile face parte din cultura vestica si din majoritatea religiilor. Il regasim in Catolicism (confesiunea si penitenta), la Alcoolicii anonimi (unul dintre cei 12 pasi) si in familia noastra – orice mama isi invata copiii sa ceara scuze. Judecatorii mai intelepti joaca, uneori, un rol de Kahuna, prin stabilirea unor indatoriri reparatorii, care nu numai ca rasplatesc victima, dar constituie un fel de vindecare si pentru cel care a gresit.

Daca nu va puteti convinge Subconstientul ca nu ati pacatuit, trebuie, si puteti, sa calmati lucrurile prin cainta: cerand iertare si facand un sacrificiu (probabil ca intelegerea gresita asupra sacrificiului uman in Hawaii vine din aceasta practica). Cand spun sacrificiu, ma refer la a renunta la ceva, la timp si energie pentru a indrepta lucrurile fata de cineva pe care l-ati ranit. De altfel, hawaiienii sunt invatati din copilarie sa ierte neconditionat pe oricine si sa isi ceara scuze. Emotiile reprimate, cum sunt vinovatia si furia, creeaza toxine in corpul vostru. Practicantii Kahuna spuneau ca voi nu vreti sa aveti de a face cu ele, punand vechile emotii negative in saculeti negri, pe care ii inghesuiti in corpul vostru (metafizic sau eteric). Ele blocheaza caile neuronale si energetice, astfel incat corpul nu se mai poate auto-vindeca, rezultand boala si depresia.

Ierarea de sine te poate vindeca. Iertarea altcuiva nu scuza actiunile acestuia si nici nu iti diminueaza puterea, ci te elibereaza. De ce? Pentru ca, de fapt, te ierti tot pe tine: tu esti ceilalti. La nivel spiritual, toti suntem Unul.

Si iata si vestea buna. Din punct de vedere spiritual, Mintea Subconstienta este cea care comunica cu Sinele tau Superior, cu Creatorul si cu Universul. Mintea ta Subconstienta (Sinele inferior, cum il numeste Long) nu poate face niciun rau Spiritului. In consecinta, tu nu poti pacatui fata de Dumnezeu. Mintea ta Subconstienta este prea mica pentru a putea face asta. „Nimic nu este pacat, atata vreme cat nu raneste pe nimeni”.

Fii constient de corpul tau

" Existenta este pregatita sa-ti ofere paradisul aici si acum , insa tu tot amani- totdeauna pana la moarte. daca nu ai compasiune pentru propriul corp, nu poti sa ai compasiune  fata de nici un alt corp. Este un organism viu si nu ti-a facut nici un rau, ti-a stat tot timpul la dispozitie, de cand ai fost conceput si iti va sta pana la moarte. Va face tot ceea ce vei vrea sa faca pentru tine, chiar si imposibilul, si nu se va arata nesupus fata de tine. este de neconceput sa creezi un mecanism care sa fie atat de ascultator si atat de intelept. daca vei deveni constient de toate functiile organismului tau, vei fi surprins. Nu te gandi niciodata ce a facut corpul tau. Este asa de miraculos, atat de misterios. Insa nu te-ai interesat niciodata de el. Nu te-a deranjat niciodata sa faci cunostinta cu propriul corp si pretinzi ca ii iubesti pe altii? Nu poti , pentru ca si acesti altii ti se infatiseaza tot ca niste corpuri  Corpul este cel mai mare mister al intregii existente. Acest mister trebuie iubit, misterele si functionarea lui trebuie sa fie patrunse in intimitatea lui "

Relatia -ANGAJAMENTUL CONŞTIENT

   Cînd ne îndrăgostim, experienţa noastră e atît de captivantă, încît trecem uşor cu vederea potenţialele probleme dintr-o relaţie. Mai tîrziu însă, cînd ele se dovedesc dificile sau greu de gestionat, avem nevoie de ceva mai mult decît simpla inspiraţie. Aici intervine problema angajamentului. Angajamentul înseamnă să alegi să lucrezi cu obstacolele ce interferează cu fluxul liber al iubirii, atît în tine, cît şi în relaţie.
   Acum însă, nu mai e atît de clar ca în trecut de ce doi oameni trebuie sa jure că vor rămîne împreună şi să persevereze cînd apar probleme şi obstacole între ei. Avem puţine exemple ale felului cum ar arăta un angajament sănătos şi viu între doi oameni. Vechiul model - bazat pe datorie - transformă angajamentul într-un fel de adeziv. Atît de mulţi dintre părinţii noştri "au rămas împreună pentru copii" sau din teama dezaprobării familiei, sacrificîndu-şi evoluţia, integritatea şi libertatea, încît nu e deloc surprinzător că noţiunea de angajament pe termen lung nu mai trezeşte entuziasmul generaţiilor tinere de azi. La cealaltă extremă, multe cupluri decid să se căsătorească dintr-o speranţă idealistă, fără să se gîndească atent la ce presupune acest pas. Îşi imaginează că sentimentele lor romantice vor fi suficiente ca să-i ţină împreună. Apoi, cînd perioada de graţie se termină şi apar conflictele, sînt nepregătiţi să facă faţă situaţiei.
   În trecut, angajamentul era definit şi impus unui cuplu de societate şi familie. într-o căsnicie tradiţională aranjată, un bărbat şi o femeie trebuia să jure să rămînă împreună toată viaţa chiar fără să se cunoască. Pe un astfel de fond, nu e surprinzător că angajamentul e înconjurat astăzi de o aură atît de mare de inconştienţă şi că mulţi dintre noi intră într-o căsnicie pe jumătate adormiţi. Acum, cînd presiunile exterioare nu mai impun sau susţin angajamentul unui cuplu, e nevoie de o abordare mai conştientă.
   A sta împreună e doar o mică parte a ceea ce presupune angajamentul autentic, doar expresia exterioară a unei dedicări interioare. Esenţa unui angajament viu este devotamentul a doi oameni faţă de dezvoltarea lor simultană, care se poate baza doar pe un angajament primar al fiecărui individ de a se deschide complet către viaţa însăşi.
   Iniţial, doi parteneri nu pot şti sigur ce caută împreună sau cît de departe poate merge relaţia lor. Testînd însă forţa legăturii dintre ei - profunzimea iubirii lor şi capacitatea de a face faţă provocărilor ei - le devine tot mai clar locul relaţiei în viaţa lor şi o pot astfel onora şi exprima mai plenar. În loc să înceapă cu o promisiune - "pînă cînd moartea ne va despărţi" - spusă la altarul de cununie, angajamentul conştient e ceva ce se dezvoltă gradat. E un stadiu mai avansat al unei relaţii care a evoluat din depăşirea cu succes a multor probe şi provocări anterioare. Un astfel de angajament e treaz şi viu. Spre deosebire de ceva născut din datorie, speranţă sau idei preconcepute, se naşte organic din însuşi procesul de maturizare a relaţiei, şi e plin de pasiune, prospeţime şi spontaneitate - esenţa iubirii.

Calea inimii
de John Welwood