love

love
Orbit de vocea dorinţei Nu eşti conştient că PreaiubitulTrăieşte în adâncul inimii tale Opreşte gălăgia Şi vei auzi vocea Lui În tăcere- RUMI.

duminică, 4 decembrie 2011

Modalităţi de trezire;



 
 1. Meditaţia
   Până acum, am descoperit trei modalităţi de trezire. Pe prima v-am prezentat-o deja: meditaţia. Meditaţia nu trebuie să fie mare lucru. Dacă n-o practicaţi în mod activ, nu vă faceţi griji. De fapt, eu cred în ceea ce am numit a fi "un mistic la piaţă". Prin asta vreau să spun că puteţi să vă vedeţi de afacere, de viaţă, de relaţii - de orice - în timp ce, pe cât posibil, sunteţi conştient.
   De ce anume sunteţi conştient? Sunteţi conştient de ceea ce simţiţi, dar remarcaţi faptul că vă observaţi sentimentele; nu vă confundaţi cu ele. Sunteţi oarecum separat de ele. Când vă trece prin minte un gând, îl priviţi cu curiozitate, dar observaţi că este un gând; el nu se confundă cu dumneavoastră. Când simţiţi o durere în corp, atunci observaţi: "O, mă doare genunchiul", dar sunteţi separat de această durere.
   În felul acesta, trăiţi fiecare zi meditând. Nu trebuie să staţi pe o stâncă. Nu trebuie să vă duceţi într-o altă încăpere. Nu trebuie să aprindeţi lumânări. Toate acestea sunt minunate, iar dacă aveţi chef să le faceţi, e în ordine, însă, dacă sunteţi foarte ocupat - toţi occidentalii sunt ocupaţi, dar şi dacă trăiţi în Orient puteţi fi ocupat -, faceţi în aşa fel ca timpul acordat meditaţiei să se confunde cu propria dumneavoastră viaţă. Deveniţi un om care meditează din mers. Invitaţi trezirea în viaţa dumneavoastră.
   Reţineţi că, dacă simţiţi că sunteţi prea ocupat pentru a face acest lucru sau vă temeţi de tăcere, puteţi parcurge procesul cu paşi mici. începeţi uşor. Fiţi conştient că, atunci când creaţi distrageri, acestea provin de la eu - mai curând aveţi chef să daţi drumul la televizor decât să staţi liniştit; vreţi să citiţi o carte în loc să staţi liniştit; doriţi să daţi un telefon în loc să staţi liniştit. Luaţi notă de existenţa acestor distrageri.
   Nu e cazul să vă învinuiţi. Iubiţi-vă. Faceţi tot ce vă stă în putere în orice situaţie. Dacă vă îngrozeşte gândul de a pătrunde în adâncul sufletului dumneavoastră şi de a păstra o tăcere totală, puteţi scăpa de acest sentiment cu ajutorul tehnicii despre care am vorbit în capitolul precedent, rostind: "Te iubesc, îmi pare rău. Te rog, iartă-mă. Mulţumesc."
   Vreau să fiţi împăcat cu dumneavoastră înşivă. Purtaţi-vă cu delicateţe cu propria persoană. Nu vă e deloc de ajutor dacă sunteţi dur cu dumneavoastră înşivă, dacă vă supuneţi la presiuni sau dacă vă forţaţi să faceţi un anumit lucru.
   Aşa cum am spus în etapa anterioară, renunţarea este foarte importantă. A capitula în faţa Divinităţii înseamnă să aveţi încredere că totul funcţionează spre binele celor implicaţi, inclusiv pentru dumneavoastră înşivă. Dacă nu aveţi chef să meditaţi, să aplicaţi metodele folosite deja de alţii, consideraţi-vă viaţa o meditaţie. Fiţi conştient: "Am gânduri. Am sentimente. Am dureri sau plăceri corporale." Indiferent ce simţiţi, deveniţi conştient de toate acestea. Este o primă modalitatea de a invita trezirea.

   2. Recunoştinţa
   A doua fază este extensia unui aspect despre care am vorbit mai devreme. A doua fază este recunoştinţa. Am vorbit deja de ea, dar acum vă aflaţi într-un alt loc. Acum discutăm despre etapa a patra - despre trezirea binelui din fiinţa dumneavoastră şi despre realizarea faptului că fuzionaţi cu Divinitatea, că sunteţi o expresie a Divinităţii. Experienţa recunoştinţei din acest moment este foarte diferită de cea precedentă.
   Experienţa recunoştinţei va fi mai profundă şi mai bogată, deoarece, dacă înţelegeţi cu adevărat că sunteţi Dumnezeu, Divinitatea, şi că trăiţi minunata experienţă a unei fiinţe spirituale într-un corp fizic, atunci aveţi pentru ce să fiţi recunoscător. Vă invit să faceţi ceva distractiv pentru a vă exprima...




Curs despre trezire

secretul rezolvării tuturor problemelor
de JOe Vitale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu